10 lucruri pe care trebuie să le ştii despre NATO
- Un centru internaţional de securitate
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este una din instituțiile internaționale importante din lume. Este o alianță politică și militară a 28 de țări membre din Europa și America de Nord. Alianța ia toate deciziile prin consens. Fiecare stat membru, indiferent de cât de mare sau mic este, este poziţionat pe aceeaşi treaptă de egalitate în cadrul discuţiilor şi deciziilor luate. Statele membre s-au angajat să respecte şi promoveze libertatea individuală, democrația, drepturile omului și statul de drept. Aceste valori sunt principalele obligaţiuni transatlantice ale NATO.
- Apărarea colectivă
Cea mai mare responsabilitate a Alianței este de a proteja și apăra teritoriile și populația ţările ce sunt membre NATO. Articolul 5 din Carta fondatoare a NATO, Tratatul de la Washington, prevede angajamentul colectiv de apărare a Alianței. Acesta prevede că un atac asupra unuia dintre membri va fi considerat un atac asupra tuturor. Articolul 5 a fost invocat doar o singură dată în istoria NATO, la 12 septembrie 2001, a doua zi după atacurile teroriste din Statele Unite ale Americii.
3. Structura de comandă NATO
NATO are o structură permanentă, integrată militar în cadrul căreia personalul militar și civil din toate statele membre slucrează împreună. Alianța are două Comandamente de nivel strategic superior strategic (Comandamentul Aliat pentru Operații, în Mons, Belgia, și Comandamentul Aliat pentru Transformare, în Norfolk, Statele Unite). În cadrul acestor comandamente strategice fac parte două Comandamente Aliate Întrunite ( în Brunssum, Olanda și în Napoli, Italia), care pot implementa și derula operațiuni militare. Structura de comandă include de asemenea un singur Comandament Aerian (Ramstein, Germania), Comandament terestu (Izmir, Turcia) și un Comandament maritim (Northwood, Marea Britanie).
- Forțele permanente
NATO are un număr de forțe care se află în serviciu activ şi care contribuie la apărarea colectivă a Alianței în mod permanent. Acestea includ patru flote permanente maritime ale NATO, care sunt gata să acționeze atunci când sunt solicitate. În plus, NATO are un sistem integrat de apărare aeriană care leagă capacitățile de apărare aeriană națională împreună și include rachetele balistice ce fac parte din capacitățile de apărare ale Alianței. Alianța desfășoară de asemenea, mai multe misiuni ale poliției aeriane în care avioanele de luptă ale aliaţilor patrulează spațiul aerian al națiunilor membre care nu au propriile sale avioane de luptă. Ei apăra spațiul aerian al NATO al Albaniei, Estoniei, Letonia, Lituaniei, Sloveniei în mod 24/7, 365 de zile pe an.
- Trupe și echipamente
NATO beneficiază de capacităţile şi expertiza membrilor săi. Aceasta include tancuri, submarine şi avioane de luptă. Atunci când Alianța decide în mod colectiv să efectueze o operațiune ea cere aliaților să plaseze sub comanda NATO trupe și echipament. Personalul care face parte la o operațiune NATO este adesea denumit colectiv ca „forțele NATO”, acestea sunt strict vorbind forțele multinaționale ale țările membre NATO, iar în unele cazuri, sunt țările partenere sau alte țări care contribuie cu trupe la aceste operaţiuni. Singurul echipament militar pe care NATO îl deţine este o flotă, aeronavă AWACS (Airborne Warning și Control). Începând cu anul 2018, NATO va opera, de asemenea, cu cinci drone de supraveghere, denumite Global Hawk. Procedura de solicitare a forțelor și a echipamentului pentru o operațiune este adesea numită „force generation”.
- Finanţarea NATO.
Țările membre fac contribuții directe și indirecte la costurile de funcționare NATO și la punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor Alianţei. Cea mai mare parte a acestor contribuții este făcută în mod indirect și vine prin participarea Aliaților în operațiunile conduse de NATO. Țările membre suportă costurile implicate ori de câte ori, în mod voluntar, implică forțele sale naţionale pentru a participa la o operațiune a NATO. De exemplu, costul pentru asigurarea unui avion de lupta revine acelei națiuni care îl pune la dispoziție. Contribuțiile directe la bugetele comune ale NATO sunt realizate de către membri, în conformitate cu o formulă de repartizare a costurilor, care se află în raport cu venitul național brut, această formulă fiind creată de comunul acord al ţărilor membre. Aceste contribuții suportă costurile structurilor integrate ale NATO, echipamentele sau instalațiile aflate în proprietatea colectivă.
- Descurajarea
În cele cinci decenii de după al doilea război mondial, Alianța a împiedicat cu succes devenirea Războiului Rece în unul „fierbinte”. Sub umbrela de securitate oferită de NATO, oamenii din Europa, Canada, și Statele Unite ale Americii s-au bucurat de beneficiile unor alegeri democratice, statului de drept și creșterii economice substanțiale. Procesul de „Descurajare” implementat de Alianță se bazează pe o combinație adecvată a capacităților nucleare și convenționale, care rămân un element central al strategiei NATO. Acest proces fiind însoțit de angajamentul aliaților asupra controlului, dezarmarea și neproliferarea armamentului.
- Managementul crizei
Alianța a acționat în mod frecvent cu scopul de a asigura pacea și securitatea internațională. În 1995, NATO a ajutat să pună capăt războiului din Bosnia-Herțegovina și pus în aplicare acordul de pace. În 1999, NATO a ajutat să stopeze crimele în masă și expulzările din Kosovo, iar trupele NATO continua să servească în Kosovo şi în ziua de azi în cadrul unui mandat ONU. Din 2003, prin intermediul mandatului ONU, NATO a contribuit la asigurarea Afganistanului, de a nu deveni din nou un refugiu al teroriștilor. În 2011, NATO a executat mandatul ONU cu scopul de a proteja oamenii din Libia. Navele NATO luptă împotriva pirateriei în largul coastelor Somaliei și desfășoară patrule de combatere a terorismului în Marea Mediterană. Deseori, forțele NATO au emis, de asemenea, provizii, inclusiv în Statele Unite, după uraganul Katrina și în Pakistan după cutremurul din octombrie 2005.
- Securitatea prin cooperare
Amenințările cum ar fi terorismul, pirateria, proliferarea armelor de distrugere în masă și războiul cibernetic nu cunosc granițe. Acesta este motivul pentru care NATO a dezvoltat o rețea globală de parteneri ce asigură securitatea, această reţea include peste 40 de țări din întreaga lume, precum și organizațiile internaționale, inclusiv Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, Organizația pentru Securitate și Cooperare din Europa (OSCE) și Uniunea Africană. Misiunea Alianței cu denumirea de „Resolute Support” din Afganistan include 14 țări partenere. Operațiunea NATO în Kosovo include 10 ţări partenere. Alianța a dezvoltat o rețea largă de parteneriate, cu începutul anilor 1990, acestea includ Consiliul parteneriatelor euro-atlantice, Dialogul Mediteranean, Inițiativa de Cooperare de la Istanbul, și mulţi alţi parteneri de pe tot globul precum, Australia , Japonia și Coreea de Sud.
- Politica „uşilor deschise”
Orice stat european care poate contribui la securitatea și principiile Alianței pot fi invitați să se alăture acesteia. Primul pas spre obţinerea statutului de membru NATO este dorinţa statutul de a solicita alăturarea în cadrul Alianţei. De șase ori, între anii 1952 și 2009, un număr de 16 țări europene au ales să solicite aderarea la NATO și au fost admise. Acest proces a contribuit la asigurarea păcii și securităţii în Europa. În momentul de față, patru țări aspiră la statutul de membru: Bosnia-Herzegovina, Georgia, Muntenegru și Fosta Republică Iugoslavă a Macedonia¹. Aliații evaluează fiecare țară candidat la această funcție conform propriile standarde. O gamă largă de reforme politice, economice și de apărare trebuie să fie implementate înainte de procesul de aderare în cadrul Alianţei.
¹Turcia recunoaște Republica Macedonia cu numele său constituțional.