Parteneriate si relații cu părți terțe

7 iulie 2020

Parteneriate si relații cu părți terțe

Găsiți aici harta interactivă cu membrii și partenerii NATO.

Scopuri şi obiective
Parteneriatul pentru Pace (PfP) este o iniţiativă majoră introdusă de NATO la Întâlnirea la Nivel Înalt a Consiliului Nord-Atlantic, desfăşurată la Bruxelles în ianuarie 1994. Scopul Parteneriatului este acela de a întări stabilitatea şi securitatea din întreaga Europă. Invitaţia la Parteneriatul pentru Pace a fost adresată tuturor statelor participante la Consiliul de Cooperare Nord Atlantic (NACC), precum şi altor state prezente la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), care sunt capabile şi îşi doresc să participe la acest program.

Cele 20 de ţări participante în prezent la PfP formează un grup divers din punct de vedere geografic, care include state din Europa de Vest, foste republici sovietice din Caucaz, Asia Centrală şi din alte regiuni, precum şi ţări care aspiră la obţinerea statutului de membru al Alianţei:

 

Azerbai Azerbaijan (4.05.1994)
Georgia Belarus (11.01.1995)
Georgia Georgia (23.03.1994)
Kazahstan Kazahstan (27.05.1994)
Kyrgyzstan Kirghistan(1.06.1994)
Moldova Moldova (16.03.1994)
Rusia Rusia (22.06.1994)
Tajikistan Tadjikistan (20.02.2002)
Turkmenistan Turkmenistan (10.05.1994)
UcrainaUcraina (8.02.1994)
Bosnia Bosnia (14.12. 2006)
Serbia Serbia (14.12.2006)
Membrii UE:
Austria Austria(10.02.1995)
Finlanda Finlanda (1.12.1999)
MaltaMalta (26.04.1995- 27.10.1996; 3.04. 2008)
BosniaSuedia (9.05.1994)

Alte țări:
Elveția Elveţia (11.12.1996)

 

Toţi membrii PfP sunt totodată membri în Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC), care asigură cadrul general al cooperării dintre NATO şi ţările Partenere. Cu toate acestea, Parteneriatul pentru Pace îşi păstrează propria identitate separată în cadrul oferit de către EAPC şi îşi menţine propriile elemente şi proceduri de bază. Acesta este fondat pe o relaţie bilaterală între NATO şi fiecare din ţările PfP.

Documentul Cadru include sarcini specifice pe care fiecare participant trebuie să şi le asume în cooperarea cu NATO în vederea îndeplinirii obiectivelor întregului program. Acestea sunt următoarele:

  • să faciliteze transparenţa în procesul de planificare a apărării naţionale şi a bugetului;
  • să asigure controlul democratic al forţelor de apărare;
  •  să-şi menţină capacitatea şi disponibilitatea de a contribui la operaţiunile întreprinse sub autoritatea Naţiunilor Unite şi/sau responsabilitatea OSCE;
  • să dezvolte relaţii militare cooperante cu NATO, în scopul planificării, instrucţiei şi exerciţiilor comune, pentru a întări capacitatea participanţilor la PfP de a desfăşura misiuni de menţinere a păcii, precum cele de căutare şi salvare, operaţiuni umanitare şi altele asupra cărora se va conveni ulterior;
  • să dezvolte, pe termen lung, forţe mai bine pregătite, capabile să opereze alături de cele aparţinând membrilor Alianţei Nord Atlantice.Documentul Cadru mai menţionează că participarea activă la Parteneriatul pentru Pace va juca un rol important în procesul continuu al includerii de noi membri în NATO.

 

Domenii de cooperare
Cooperarea îmbunătăţită a PfP acoperă un spectru larg de posibilităţi, atât în domeniul militar, cât şi în aria militară mai largă legată de apărare, nefiind însă limitată la domeniul militar.

Domeniile de cooperare sunt:

  1. chestiuni legate de apărarea antiaeriană;
  2. controlul/gestionarea spaţiului aerian;
  3. consultaţii, comandă şi control, incluzând sistemele informaţionale şi de comunicaţii, sistemele de navigaţie şi identificare, aspecte de interoperabilitate, proceduri şi terminologie;
  4. planificări pentru operaţiuni civile de urgenţă;
  5. managementul crizelor;
  6. controlul democratic al forţelor şi structurilor de apărare;
  7.  planificarea, stabilirea bugetelor şi gestionarea resurselor de apărare;
  8. planificarea, organizarea şi gestionarea programelor de achiziţii pentru apărarea naţională şi cooperarea internaţională în domeniul armamentelor;
  9. politica şi strategia de apărare;
  10.  planificarea, organizarea şi gestionarea programelor naţionale de cercetare şi tehnologie pentru apărare;
  11.  geografie militară;
  12.  acţiunea umanitară globală de luptă împotriva minelor;
  13.  instruirea lingvistică;
  14.  logistica de consum;
  15.  servicii medicale;
  16.  suport meteorologic pentru forţele NATO/Partenere;
  17.  infrastructura militară;
  18.  apărarea şi protecţia NBC;
  19.  aspecte conceptuale, operaţionale şi de planificare ale menţinerii păcii;
  20.  arme de calibru mic şi uşoare;
  21.  aspecte operaţionale, materiale şi administrative ale standardizării;
  22.  exerciţii militare şi activităţi de instrucţie colaterale;
  23. instrucţie, formare şi doctrină militară.

 

Comitetul director politico-militar al Parteneriatului pentru pace (PMSC/PfP)
Comitetul director politico-militar al Parteneriatului pentru pace este organismul fundamental de lucru responsabil cu problemele PfP. Acesta se întruneşte în configuraţii diferite, fie numai cu Aliaţii, fie cu Aliaţii şi cu Partenerii. Principala responsabilitate a PMSC include acordarea de consiliere Consiliului Nord-Atlantic referitor la problemele PfP.

 

Celula de coordonare a Parteneriatului (PCC)
Plasat sub autoritatea Consiliului Nord-Atlantic aceasta îşi execută activităţile sub directa autoritate a celor doi comandanţi strategici ai NATO. Sarcina PCC este aceea de a coordona activităţile militare reunite din cadrul PfP şi de a realiza planificarea militară necesară.

Alte informații despre NATO puteți găsi în prezentările elaborate de echipa CID NATO și în librăria electronică a Alianței.

SURSA: Traducere si adaptare de pe site-ul oficial al NATO

Relațiile NATO cu partenerii din regiunea Asia-Pacific

Relațiile NATO cu țările din afara regiunii euro-atlantice s-au dezvoltat rapid în ultimii ani. Cooperarea în Afganistan a stimulat dezvoltarea acestui proces. Țări precum Australia, Noua Zeelandă și Singapore au contribuit la misiunea ISAF (International Security Assistance Force) în Afganistan. Altele, cum ar fi Japonia și Coreea de Sud, fac contribuții directe și indirecte la eforturile Alianței în Afganistan. Aceste țări sunt acum numite (în cadrul Alianței) „alți parteneri de pe glob.”

 

NATO și cooperarea operațională

Relațiile Australiei și Noii Zeelande cu NATO s-au dezvoltat în mare măsură în funcție de contribuția lor la misiunea ISAF. Astfel, cooperarea operațională este pilonul principal al relațiilor Australia-NATO și Noua Zeelandă-NATO, spre deosebire de relația Japoniei cu NATO. Aceste țări folosesc NATO ca pe un cadru internațional de lucru. În lipsa NATO, Australia și Noua Zeelandă nu ar fi putut participa la eforturile militare internaționale din Afganistan. NATO a făcut posibilă contribuția acestor țări la eforturile internaționale din acea regiune. Odată ajunse în ISAF, este legitim ca Australia și alte țări contribuitoare să solicite un nivel mai avansat în ce privește schimbul de informații și implicarea în procesele de formulare a politicilor de elaborare și în cele din urmă în cele de luare a deciziilor. Australia, o țară care are mai mult de 1.000 de militari în sudul Afganistanului angajați în misiuni de luptă, a fost partenerul cel mai vocal în aceste cazuri, iar NATO a depus eforturi considerabile pentru a acomoda aceste cerințe.

 

NATO ca o școală multilaterală

În acest context, cooperarea practică cu NATO – participa la exercițiile și seminariile NATO – oferă o ocazie potrivită de familiarizare a partenerilor cu metodele multilaterale de planificare și operațiuni. Mai mult decît atît, în prezenta lume globalizată și în această perioadă în care sunt alocate resurse limitate în domeniul militar, cel al cercetării, dezvoltării și achiziționării de echipamente de apărare, este necesar ca aceste neajunsuri să fie substituite prin intermediul unei abordări multilaterale de cooperare cu alte țări. Istoria NATO în această privință este departe de a fi perfectă. Și totuși, Alianța reprezintă o platformă utilă pentru punerea ăn aplicare a unei abordări multilaterale a securității, la care să poată lua parte și partenerii..

 

Provocările viitoare la adresa NATO

Noi parteneri ai NATO din afara regiunii euro-atlantice privesc NATO foarte diferit de partenerii tradiționali ai Alianței din cadrul PfP (Parteneriatul pentru Pace). Noii parteneri nu caută statutul de membru. Aceste state nu trec prin perioada de tranziție de la comunism. Ele nu au nevoie de consiliere din partea NATO cu privire la modul de asigurare a controlului democratic al forțelor armate, etc. NATO a înregistrat succese în sprijinirea partenerilor ce aspiră să devină membri ai Alianței. Cu toate acestea, cooperarea cu democrațiile avansate din afara Europei, este încă o experiență nouă pentru NATO.

În răndul statelor NATO încă nu există un consens cu privire la modul în care ar trebui să evolueze relațiile cu noii săi parteneri din afara regiunii euro-atlantice. Obținerea sprijinului, atât militare cît și civil, pentru misiunile și operațiunile NATO din partea acestor țări reprezintă doar un aspect al acestor relații. Având în vedere natura diversă a motivațiilor ce determină aceste țări să se apropie de Alianță, cu toate acestea, este acum evident că NATO are nevoie de o idee mai precisă a ceea ce dorește să realizeze prin dezvoltarea acestor noi parteneriate.

La un nivel minim, NATO trebuie să determine modul în care poate răspunde așteptărilor pe care partenerii săi le au față de Alianță. În fața NATO se conturează în prezent o nouă oportunitate de a lua parte la crearea unei noi rețele internaționale de securitate. Depinde de NATO dacă va reuși să folosească această oportunitate.

 

Mikito Tsuruoka

Asia, NATO și partenerii săi: o relație complicată?

Text preluat integral de pe situl focial al NATO (http://www.nato.int/docu/Review/2009/Asia/nato_partner_asia/EN/index.htm)

 

Aliații consideră că statul suveran, independent și stabil Ucraina, profund devotat democrației și statului de drept, este un factor cheie pentru securitatea euro-atlantică. Începutul relațiilor dintre NATO și Ucraina datează din 1990 și au evoluat de atunci în unul dintre cele mai importante parteneriate ale NATO. Începînd cu 2014, ca urmare a conflictului ruso-ucrainean, cooperarea s-a intensificat în zonele critice.

 

Principalele trăsături          

  • Dialogul și cooperarea au demarat după sfîrșitul Războiului Rece, cînd noul stat independent Ucraina a aderat la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic (1991) și programul Parteneriat pentru Pace (1994).
  • Relațiile au fost consolidate prin semnarea Cartei pentru un Parteneriat Distinct în 1997 în baza cătreia s-a fondat Comisia NATO-Ucraina (NUC) pentru a asigura dezvoltarea ulterioară a cooperării dintre acestea.
  • Cooperarea s-a aprofundat pe parcurs și este benefică reciproc, Ucraina fiind unicul partener care a contribuit activ la toate operațiunile și misiunile conduse de către NATO.
  • Se acordă prioritate suportului oferit pentru reforma comprehensivă în sectorul securității și apărării, care este vitală pentru dezvoltarea democratică a Ucrainei și pentru întărirea capacității sale de autoapărare.
  • Drept răspuns la conflictul ruso-ucrainian, NATO și-a consolidat suportul pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților de apărare.

 

Răspunsul la conflictul ruso-ucrainian

În urma escaladării militare a Rusiei în Crimeea, care i-a pus în pericol independența și integritatea teritorială, Ucraina a invocat art. 14 a Cartei NATO-Ucraina și a solicitat o întrunire a Comisiei NATO-Ucraina, care s-a produs pe data de 2 martie 2014. Aliații au condamnat acțiunile militare ale Rusiei îndreptate împotriva Ucrainei, catalogîndu-le ca o încălcare a dreptului internațional, care, de asemenea, contravine principiilor Consiliului NATO-Rusia și Parteneriatului pentru Pace.

Pe 5 martie Consiliul NATO-Rusia s-a reunit pentru a discuta criza. Escaladarea continuă a crizei de către Rusia a împiedicat orice progres la acest subiect. Prin urmare, pe 1 aprilie 2014 ministerele externe ale NATO au decis să suspende orice cooperare civilă sau militară practică cu Rusia, dar să mențină contactele politice la nivel de ambasadori și mai sus, cu scopul de a permite NATO și Rusiei să facă schimb de opinii, în primul rînd cu privire la criză.

Drept răspuns la anexarea ilegitimă și ilegală a Crimeei de către Rusia de pe 18 martie 2014 și la violența și insecuritatea din Ucraina de Est cauzate de către Rusia și separatiștii susținuți de cea din urmă, Aliații au continuat să-și exprime suportul total pentru menținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul hotarelor sale recunoscute la nivel internațional.

În aprilie 2014, în urma unei solicitări din partea Ucrainei, NATO a mobilizat în Kiev o echipă consultativă și de susținere constituită din experți civili pentru a sfătui autoritățile cu privire la planurile lor de contingență civilă și măsurile de gestionare a crizelor legate de infrastructura energiei aflată într-o stare critică și riscurile protecției civile. În paralel, NATO a contribuit la coordonarea proviziilor de asistență umanitară și capacității militare pentru susținerea persoanelor din Ucraina deplasate la nivel intern.

 La  Summit-ul NATO desfășurat în Țara Galilor în septembrie 2014, liderii țărilor aliate s-au întîlnit în cadrul Comisiei NATO-Ucraina cu președintele ucrainian Petro Poroșenco. Printr-o  declarație comună ei au condamnat „anexarea” Crimeei de către Rusia și continua destabilizare intenționată a Ucrainei de Est ce violează dreptul internațional. Aliații s-au angajat să susțină eforturile Guvernului ucrainean de a  continua calea politică care reunește interesele ucrainenilor din toate regiunile țării fără interferențe străine. Ei, de asemenea, au căzut de acord cu privire la un pachet de măsuri compresiv și adaptat care să ajute Ucrainei să-și asigure mai bine securitatea.

Cooperarea existentă în sectorul de apărare și securitate  este consolidată prin intermediul programelor de dezvoltare a capacităților de apărare. Fondurile fiduciare – un mecanism care permite Aliaților individuali și țărilor partenere să ofere voluntar suport financiar – au fost înființate pentru a susține lansarea a noi inițiative în cinci zone critice, inclusiv:

 

  • Comanda, controlul, comunicarea și calculatoarele (C4) – pentru a susține modernizarea structurilor și capacităților Ucrainei, atît pentru a spori capacitatea statului de a-și asigura securitatea, cît și să contribuie la exercițiile și operațiunile conduse de către NATO.
  • Logistică și standardizare – pentru a ajuta reformarea sistemului logistic a Ucrainei și să sporească interoperabilitatea sa cu NATO, în special prin adoptarea standardelor NATO pentru monitorizarea și gestionarea proviziilor și echipamentelor militare naționale.
  • Securitatea cibernetică – pentru a ajuta Ucraina să-și dezvolte capacitățile tehnice pentru a contracara amenințările cibernetice, furniza instruiri și consultanță referitor la dezvoltarea politicilor.
  • Tranziția carierei militaresă asiste Ministerul de Apărare a Ucrainei cu dezvoltarea unui program efectiv și durabil de realocare pentru personalul militar care se reîntoarce la viața de civil (acesta se constituie în baza activităților de reinstruire sponsorizate de NATO).
  • Reabilitarea medicală – pentru a asigura că militarii ucraineni răniți la serviciile de reabilitare corespunzătoare și că centrele medicale locale ucrainene dispun de echipamentul necesar și că personalul primește instruire specializată.

NATO, de asemenea, furnizează suport financiar și consultativ în domeniul diplomației publice, relațiilor media și comunicațiilor strategice.

Mai mult decît atît, Aliații au consolidat prezența lor consultativă la oficiile NATO din Kiev.

 

Domenii primordiale ale cooperării NATO – Ucraina

Consultațiile și cooperarea dintre NATO și Ucraina acoperă un areal mare de domenii ce includ operațiuni de menținere a păcii, reformarea sectorului de apărare și securitate, cooperarea militară sau așa numita cooperare de la militar la militar (military-to-military), armamente, planificări pentru urgențe civile, știință și mediu și diplomația publică. Cooperarea în multe domenii este intensificată pentru a spori capacitatea Ucrainei de a-și asigura securitatea în urma unui conflict cu Rusia.

 

Operațiunile de menținere a păcii

Ucraina contribuie activ de o perioadă îndelungată la securitatea euro-atlantică prin mobilizarea trupelor care lucrează împreună cu pacificatorii NATO și a altor țări partenere. Ea este unica țară partener care a contribuit, la o anumită etapă sau alta, la toate misiunile și operațiunile în curs de desfășurare conduse de NATO.

Ucraina a susținut misiunile de menținere a păcii conduse de NATO în Balcani – atît în Bosnia și Herțegovina, cît și în Kosovo. Ucraina continuă să contribuie la FORȚA Kosovo (KFOR), la momentul actual cu un pluton ingineresc puternic, ca parte a batalionului comun polonez-ucrainean în  cadrul Sarcinii Forțelor Multinaționale „Est”.

Începînd cu martie 2005, Ucraina a contribuit cu ofițeri la Misiunea de Instruire din Iraq, care a luat sfîrșit în decembrie 2011.

Ucraina a mobilizat nave pentru susținerea operațiunii Active Endeavour – operațiunea maritimă a NATO în mediterană ce urmărește să contribuie la deteriorarea, distrugerea și protejarea de terorism  – de 6 ori din 2007, cel mai recent în noiembrie 2010. La sfîrșitul anului 2013, de asemenea a contribuit  cu o fregată la operațiunea NATO Ocean Shield, care luptă contra pirateriei pe coasta Somaliei.

Ucraina este de asemenea prima țară partener care a contribuit la Forța de Răspuns a NATO (NRF), oferind un pluton specializat în amenințările nucleare, biologice și chimice în 2011 și cu transport aerian cu capacitate strategică.

Mai multe informații pot fi găsite pe următoarele adrese:
https://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_37750.htm
https://www.nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/pdf_2018_11/20181106_1811-factsheet-nato-ukraine-support-eng.pdf

La summitul din Țara Galilor din septembrie 2014, liderii NATO au condamnat în termenii cei mai fermi intervenția militară a Rusiei în Ucraina și au cerut ca Rusia să oprească și să-și retragă forțele din Ucraina precum și de-a lungul frontierei acesteia. Liderii NATO au cerut de asemenea Rusiei să se conformeze dreptulul internațional și obligațiilor și responabilitățile sale internaționale; să pună capăt ocupației nelegitime a Crimeei; să se abțină de la acțiunile agresive împotriva Ucrainei; să-și retragă trupele; să oprească fluxul de armament, echipament, oameni și bani peste hotare către separatiști; să înceteze instigarea tensiunii de-a lungul și peste hotarele Ucrainei. Aceștia au confirmat faptul că NATO nu recunoaște și nu va recunoaște anexarea ilegală și nelegitimă a Crimeei de către Rusia.

Timp de peste două decenii NATO a depus efort pentru a stabili relații de parteneriat cu Rusia, inclusiv prin mecanismul Consiliului NATO-Rusia (CNR), în baza Actului Fondator NATO-Rusia și a Declarației de la Roma. Rusia și-a încălcat angajamentele, precum a încălcat și dreptul internațional, prin urmare distrugînd încrederea în ceea ce privește cooperarea sa cu NATO. Decizia NATO luată în cadrul summitului demonstrează respectul pentru arhitectura de securitate europeană bazată pe norme.

NATO continuă să considere că parteneriatul dintre NATO și Rusia bazat pe respectarea dreptul internațional are o valoare strategică. Aliații continuă să tindă spre o relație constructivă, de cooperare  cu Rusia, inclusiv implementarea unor măsuri luate în vederea formării unei încrederi reciproce și a transparenței și spre înțelegerea reciprocă a pozițiile nestrategice de forță nucleară în Europa, în baza unor preocupări și interese de securitate comune, într-o Europă în care fiecare stat este liber să-și aleagă viitorul. NATO regretă că în prezent nu există condiții pentru această relație. Drept rezultat, decizia NATO de a suspenda orice cooperare practică civilă și militară dintre NATO și Rusia rămîne neschimbată. Canalele politice de comunicare rămîn însă în vigoare.

Alianța nu intenționează să se confrunte cu Rusia și nu reprezintă un pericol pentru aceasta, dar nu va face compromisuri cu privire la principiile pe care se bazează Alianța și securitatea din cadrul Europei și a Americii de Nord.

 

Cadru pentru cooperare

Cei 28 de aliaţi şi Rusia sunt parteneri egali în cadrul CNR, care a fost înfiinţat în anul 2002. CNR oferă un cadru pentru discuţii pe marginea problemelor actuale de securitate şi pentru cooperarea practică într-o gamă largă de domenii de interes comun. Agenda sa se bazează pe cooperarea bilaterală şi a fost stabilită în Actul Fondator NATO-Rusia din 1997, constituind baza formală a relațiilor dintre cele două părți.

Cooperarea dintre Rusia şi statele-membre NATO în perioada de până la 1 aprilie 2014 a fost ghidată de CNR şi dezvoltată prin diverse comitete și grupuri de lucru suplimentare. În fiecare an, în conformitate cu procedurile CNR, ţările membre CNR trebuie să cadă de acord asupra unui program de lucru anual.

Faptul că NATO şi Rusia au aceleaşi priorităţi strategice şi se confruntă cu provocări comune a constituit forţa motrice din spatele cooperării NATO-Rusia până în prezent. La Summit-ul de la Lisabona, cei 29 lideri ai CNR s-au angajat să „depună eforturi pentru realizarea unui veritabil parteneriat strategic modernizat, bazat pe principii de încredere reciprocă, transparenţă şi previzibilitate, cu scopul de a contribui la crearea unui spaţiu comun de pace, securitate şi stabilitate”. Ei au salutat adoptarea Analizei Comune referitoare la Provocările de Securitate Comune ale Secolului XXI, în ceea ce priveşte Afganistanul, terorismul, pirateria, proliferarea armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor de livrare a acestora, precum şi dezastrele naturale sau cele provocate de factorul antropic.

Până pe 1 aprilie 2014, domeniile-cheie de cooperare au fost: lupta împotriva terorismului, reforma apărării, cooperarea militară bilaterală, instruirea antidrog a personalului din Afganistan, Asia Centrală şi Pakistan, apărarea antirachetă, combaterea pirateriei, gestionarea crizelor, neproliferarea armelor de distrugere în masă, gestionarea cooperarea aerospaţială, planificarea urgenţelor civile, cooperarea ştiinţifică şi securitatea mediului.

De asemenea, CNR a organizat un forum dedicat dezvoltării unui dialog politic continuu privind problemele actuale de securitate, care s-a extins în mod constant printr-un schimb de opinii sincere şi constructive privind controversele actuale. Astfel, au fost abordate următoarele teme: situaţia din Balcani, Afganistan, Georgia, Ucraina, Belarus, Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Irak, Libia, Siria şi Coreea de Nord, precum şi un schimb de opinii privind transformarea NATO, securitatea energetică, apărarea antirachetă şi Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa. Dialogul a generat, de asemenea, idei de cooperare practică pentru a face faţă provocărilor comune la adresa securității.

Pentru a facilita cooperarea, Rusia a înființat o misiune diplomatică la NATO, iar Birouri Militare Ruse au fost stabilite la două sedii ale comandamentului militar suprem al NATO. Biroul de informare NATO de la Moscova încearcă să explice și să promoveze beneficiile parteneriatului NATO-Rusia, iar Misiunea Militară contribuie la sporirea nivelului de  transparenţă şi coordonare militară.

 

Mai multe informații pot fi găsite la următoarele adrese:
https://www.nato.int/cps/en/natohq/115204.htm
https://www.nato.int/cps/ru/natolive/topics_111767.htm
https://www.youtube.com/c/NATORussian/videos

Uniunea Europeană lucrează împreună cu NATO pentru a preveni şi rezolva crizele şi conflictele armate din Europa şi nu doar. Cele două organizaţii împărtăşesc interese strategice comune şi cooperează în spirit de complementaritate şi de parteneriat.

Dincolo de cooperarea pe diverse domenii, alte priorităţi-cheie pentru cooperare au menirea să asigure că eforturile de dezvoltare a capacităţilor se susţin reciproc, precum combaterea terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă.

NATO atribuie o mare importanţă relaţiei sale cu Uniunea Europeană. O Politică Europeană de Securitate şi Apărare Europeană (PESA) poate doar să aducă beneficii pentru NATO şi poate favoriza un parteneriat de securitate trans-atlantic mai echitabil.

Cooperarea strânsă între NATO şi Uniunea Europeană este un element important în dezvoltarea unei „abordări comprehensive” pentru gestionarea crizelor şi operaţiunilor care necesită aplicarea efectivă a mijloacelor militare şi civile.

NATO urmăreşte un parteneriat puternic NATO-UE, nu numai pe câmpul de acţiune, cum ar fi în Kosovo şi Afganistan, unde ambele organizaţii au dislocat capabilităţi, dar, de asemenea, în dialogul lor strategic la nivel politic în sediul de la Bruxelles. Este important să se evite dublarea inutilă a eforturilor, pentru a asigura transparenţa şi de a respecta autonomia celor două organizaţii.

Oficiali ai NATO şi UE se întâlnesc în mod regulat pentru a discuta aspecte de interes comun. Întâlnirile au loc la diferite niveluri, inclusiv la nivel de miniştri de externe, ambasadori, reprezentanţi militari şi consilieri de apărare. Există contacte regulate între Personalul Internaţional NATO şi Personalul Internaţional Militar, şi Consiliul Uniunii Europene şi Secretariatului Major, precum şi Agenţia Europeană de Apărare.

Declaraţia NATO-UE privind PESA

Declaraţia NATO-UE privind PESA, adoptată la 16 decembrie 2002, a reafirmat accesul asigurat al UE la capabilităţile de planificare ale NATO pentru propriile operaţiuni militare şi a reiterat principiile politice ale Parteneriatului strategic: consultare reciprocă eficace; egalitate şi respectarea autonomiei decizionale a Uniunii Europene; dezvoltarea coerentă, transparentă şi se susţin reciproc cerinţelor capacităţii militare comune celor două organizaţii; respectarea intereselor statelor membre UE şi NATO, respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite, dezvoltarea coerentă, transparentă şi mutuală eficace a capabilităţilor militare ale ambelor părţi .

Aranjamentele „Berlin-Plus”

Ca parte a cadrului de cooperare, adoptat la 17 martie 2003, aşa-numitul Acord „Berlin-Plus ” oferă baza pentru cooperarea NATO-UE în gestionarea situaţiilor de criză, astfel permiţând Uniunii Europene să aibă acces la bunurile colective a NATO şi la capabilităţile pentru operaţiunile conduse de către UE, inclusiv modalităţile de comandă şi de asistenţă în planificarea operaţională. Într-adevăr, acestea permit Alianţei de a sprijini operaţiunile conduse de UE, în care NATO, în ansamblu, nu este angajată.

Cooperarea în alte domenii

Terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă
Atât NATO cât şi Uniunea Europeană s-au angajat în combaterea terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă. Acestea au făcut schimb de informaţii în ceea ce privește activităţile lor în domeniul protecţiei populaţiei civile împotriva atacurilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN). Cele două organizaţii cooperează, de asemenea, și în domeniul planificării urgenţelor civile prin schimbul de măsuri de inventariere adoptate în acest domeniu.

Participarea

Odată cu extinderea NATO şi a Uniunii Europene în 2004 şi aderarea Bulgariei şi a României la Uniunea Europeană în 2007, organizaţiile au căpătat 21 de state membre în comun.

Canada, Islanda, Norvegia, Turcia, şi Statele Unite, care sunt membre ale NATO, dar nu și a UE, participă la toate reuniunile NATO-UE. La fel şi Austria, Finlanda, Irlanda, Suedia și din anul 2008, Malta, care sunt membre ale UE şi a Parteneriatului pentru Pace al NATO (PpP).

Cu toate acestea, Cipru, care nu este membru al PpP şi nu are un acord de securitate cu NATO privind schimbul de documente clasificate, nu poate participa la reuniunile oficiale NATO-UE. Aceasta este o consecinţă a deciziilor luate de către NATO şi UE în decembrie 2002 – înainte de runde de extindere din 2004- atunci când NATO a avut 19 membri şi UE-15. Reuniuni informale, incluzând și Cipru au loc ocazional la diferite niveluri (miniştrii de externe, ambasadori şi delegaţii militare).

La Summit-ul de la Istanbul în iunie 2004, statele membre NATO au sprijinit ideea extinderii parteneriatelor Alianţei spre regiunea Orientului Mijlociu Lărgit prin lansarea Iniţiativei de cooperare de la Istanbul cu scopul de a contribui la securitatea globală şi regională prin promovarea cooperării practice între NATO şi diferite state interesate din regiune.
Până în prezent, patru state au aderat la Iniţiativă.

  • Kuweit, la 1 decembrie 2004
  • Qatar şi Bahrein, la 16 februarie 2005
  • Emiratele Arabe Unite, la 22 iunie 2005

 

NATO încurajează şi alte state membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (GCC) să adere la acest format de cooperare, ţări precum Oman şi Arabia Saudită manifestându-şi deja interesul pentru această Iniţiativă.
A fost instituit un cadru de discuţii la nivelul consilierilor politici din cele 26 de state aliate – Grupul pentru Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul (ICIG) – însărcinat cu dezvoltarea şi implementarea unui meniu de activităţi practice pentru toate statele interesate din regiune sau a unor programe individuale de cooperare în format 26 plus 1.
Activităţile incluse în programele de cooperare reflectă următoarele domenii: reforma apărării, relaţiile civili-militari, promovarea cooperării mil-to-mil, lupta împotriva terorismului prin cooperarea în domeniul maritim şi a schimbului de informaţii, contracararea proliferării armelor de distrugere în masă şi combaterea traficului ilegal.
Începând cu anul 2004, au avut loc o serie de activităţi de diplomaţie publică co-finanţate de către NATO: conferinţe, seminarii, inclusiv vizite la nivel înalt ale oficialilor NATO în regiune, respectiv vizite ale unor oficiali de rang înalt din regiune la sediul Cartierului General.

Mai multe informații pot fi găsite la această adresă:
https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_52956.htm

Dialogul Mediteranean al Alianţei a fost lansat de către Consiliul Nord-Atlantic în 1994. Şapte state din regiunea mediteraneană – Algeria, Egipt, Maroc, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc şi Tunisia – şi-au exprimat interesul de a-şi intensifica cooperarea politică şi practică cu Alianţa.

La Summit-ul de la Istambul în iunie 2004, a fost luată decizia de a oferi un cadru mai ambiţios şi mai intensificat dialogului cu partenerii mediteraneeni, pe baza principiului de „joint ownership” şi ţinând cont de interesele şi necesităţile specifice fiecărui stat partener. În acest sens, Alianţa a promovat conceptul de Program Individual de Cooperare, instrument destinat să structureze adecvat cooperarea cu statele mediteraneene. Obiectivul acestui nou instrument este de a contribui la consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale prin dezvoltarea cooperării practice, inclusiv prin intensificarea dialogului politic, dezvoltarea interoperabilităţii, promovarea reformei apărării şi contribuţia la lupta împotriva terorismului.

Dialogul Mediteranean al Alianţei se desfăşoară în mai multe formate (26+1 sau 26+7) şi la diferite niveluri (experţi, ambasadori, miniştrii apărării, miniştrii afacerilor externe), ceea ce denotă determinarea aliaţilor şi a partenerilor de a exploata la potenţial optim dimensiunile politice şi practice ale acestui dialog.

Mai multe informații pot fi găsite la următoarea adresă:
https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_52927.htm

Leave A Reply