Neutralitatea Republicii Moldova în contextul noilor provocări regionale
Autor : Vasile Croitor Neutralitatea a jucat roluri diverse în diferite perioade istorice. Cînd un stat şi-a asumat o politică de neutralitate, acesta a încercat să se adapteze unui anumit mediu de securitate. Totodată, statul a adoptat acea politică ce derivă din condiţiile mediului internaţional de securitate, adoptând şi un anumit comportament în cadrul relaţiilor internaţionale. Comportamentul unui stat se raportează permanent la starea de securitate a statului, iar neutralitatea reprezintă un mecanism de asigurare a securităţii unui stat. Pentru unele state neutralitatea reprezintă cea mai mare garanţie pentru asigurarea propriei securităţi, fiindcă prin neutralitate se pot obţine garanţii de securitate. Cauzele asumării şi promovării neutralităţii unui stat trebuie analizată prin raportarea la perioada istorică, contextul geopolitic unde este plasat statul, puterea statului, vecinătatea directă/indirectă etc. Totodată, asumarea neutralităţii trebuie să rezulte din înţelegerea intereselor reale ale altor state asupra statului care şi-a asumat-o. Nu este suficient ca un stat să-şi asume neutralitatea, ci e necesar să existe garanţii internaţionale cu privire la respectarea neutralităţii de către alte state. De aceea, atunci cînd un stat îşi asumă neutralitatea pentru a obţine în schimb securitate, această politică poate fi eficientă doar când contextul politic permite acest lucru. Din punct de vedere geopolitic, cînd statele îşi asumă neutralitatea, în cele mai dese cazuri ele deţin o poziţie intermediară. De obicei, acestea sunt state mici sau state apărute recent. Ele separă două sau mai multe puteri de o rivalitate directă. Teritoriul acestor state este văzut ca un spaţiu intermediar, care poate menţine echilibrul geopolitic sau poate provoca instabilitate într-o regiune. Spaţiul poate fi format dintr-un stat sau din mai multe state. Geostrategic, ele îndeplinesc o funcţie de ”state-tampon” sau dacă sunt mai multe, atunci de ”zonă tampon”. Statul tampon, în limbaj geopolitic, este statul creat cu intenţia de a servi drept „material izolant” între două mari puteri rivale [1, p. 268]. Martin Wight împarte statele tampon în: neutre, oscilante şi satelite [2, p.168]. Drept criteriu de bază în această clasificare este luată dimensiunea politicii externe, raportată la potenţialul statului, la poziţia geografică şi geopolitică etc. În viziunea lui Wight, un stat tampon este o putere slabă între două sau mai multe state mai puternice. El este creat sau menţinut cu scopul reducerii conflictului dintre ele. Apariţia şi existenţa statelor tampon depind de acţiunile centrelor de putere. Un stat tampon poate fi format artificial, ca rezultat al rivalităţii dintre doi sau mai mulţi actori asupra unui spaţiu, ca Belgia, Luxemburg, Macedonia, Bosnia etc. În acest caz, astfel de entităţi statale sunt formate pe baza unor teritorii naţionale ale unor state. Însă sunt şi situaţii când anumite state naturale (cu existenţă istorică îndelungată) să se transforme în state tampon, în urma creării unui decalaj de potenţial geopolitic dintre acesta şi statele din vecinătate. Polonia în secolul XVIII a jucat rolul de stat tampon între Prusia, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus. În perioada interbelică, ţările nou apărute în urma dezintegrării Imperiul Habsburgic, Imperiului Otoman şi Imperiul Rus (Finlanda, Polonia, Cehoslovacia, România, Iugoslavia, Bulgaria, Albania, Grecia) au îndeplinit roluri de state tampon, deoarece separau Rusia de Europa. Astăzi statele ex-sovietice, îndeplinesc acelaşi rol, separînd Federaţia Rusă de Uniunea Europeană/Alianţa Atlanticului de Nord. Dacă statul îşi asumă o politică de neutralitate, atunci nu poate promova o politică externă activă, rămânând practic neobservat în cadrul politicii internaţionale. Esenţa neutralităţii ţine de dimensiunea securităţii militate, iar regulile neutralităţii, în sens clasic, se raportează la modul de ducere a războiului. Particularităţile esenţiale ce caracterizează un stat neutru sunt: abţinerea şi imparţialitatea. Abţinerea se materializează în obligaţia statului neutru de a nu acorda direct sau indirect nici un fel de ajutor unuia sau altuia din statele beligerante. Imparţialitatea constă în obligaţia statului neutru de a păstra o strictă egalitate de tratament faţă de toţi beligeranţii, prin întreţinerea raporturilor normale, de orice natură, şi să nu creeze o situaţie mai avantajoasă din punct de vedere politic sau militar uneia dintre părţi aflată în conflict. Abţinerea şi imparţialitatea trebuiesc îndeplinite de către statul neutru, doar dacă statele beligerante respectă inviolabilitatea acestuia, precum şi libertatea relaţiilor sale comerciale. Aşadar, pentru ca un stat să-şi respecte statutul de neutralitate, acesta are nevoie de următoarele garanţii: inviolabilitatea teritorială şi libertatea relaţiilor sale comerciale cu statele terţe, inclusiv cu beligeranţii. În unele situaţii noţiunea de neutralitate poate fi asociată cu termeni cum ar fi: neaderarea, nealinierea, neangajarea, neamestecul, izolaţionismul etc.[3, p. 96]. Criteriul de bază caracteristic celorlalte două tipuri de state-tampon, oscilante şi satelite, enunţate de Wight, la fel îl reprezintă specificul politicii externe. Statele oscilante şi satelite sunt asemănătoare prin anumite caracteristici cu cele ale statelor neutre şi anume că sunt slabe, se află între centre de putere, iar securitatea acestora depinde de atitudinea centrului/centrelor de putere faţă de acel tip de stat. Astfel, statul oscilant este acel stat a cărui politică externă este influenţată de rivalitatea dintre vecinii săi puternici. El poate acţiona în două cazuri: în primul, să treacă de partea celui puternic, iar acesta din urmă, să-i asigure integritatea şi securitatea; în al doilea caz, să treacă de partea statului cu potenţial mai mic, pentru a crea un echilibru între cei doi vecini, urmărind interesul ca nici unul dintre ei să nu-i afecteze integritatea şi securitatea. Satelit este statul a cărui politică externă este controlată de o altă putere. Iar protectorat se consideră atunci când statul mai slab a cedat formal acest control printr-un tratat, astfel încât, prin lege şi prin fapt, a cedat o parte din suveranitatea sa. Fluctuaţiile de putere fac ca majoritatea statelor tampon să fie instabile şi ambigue. Un aspect important este şi percepţia geopolitică pe care o are statul interesat. O politică adoptată de o mare putere pentru a păstra neutralitatea unui stat tampon poate fi percepută de rivalii săi ca o reducere a statului tampon la starea de satelit. Un stat satelit poate fi perceput de un om de stat, în circumstanţe diferite, fie ca un bastion defensiv, fie ca o pistă de lansare pentru expansiuni viitoare. Deci, neutralitatea (politică sau militară) îndeplineşte o funcţie geopolitică atît pentru statul care şi-a asumat-o, cît şi pentru statele care-i garantează neutralitatea. Vecinii direcţi şi indirecţi influenţează neutralitatea statului. Sunt situaţii cînd vecinii sunt mai interesaţi de menţinerea neutralităţii unui stat, decît statul care şi-a asumat neutralitatea. Neutralitatea Republicii Moldova trebuie analizată prin prisma mediului regional de securitate, a poziţiei geopolitice pe care o deţine, apoi să fie raportată la interesele naţionale. Trebuie de analizat contextul geopolitic regional, pentru a înţelege dacă politica neutralităţii avantajează sau dezavantajează securitatea statului. În actualul context regional promovarea unei politici de neutralitate este riscantă, fiind dezavantajat statul care şi-a asumat neutralitatea. Neutralitatea Moldovei trebuie raportată la acţiunile din regiune întreprinse de Rusia. Politica de neutralitate în actualul context regional afectează securitatea R. Moldova, reieşind din acţiunile Rusiei în Ucraina prin anexarea Crimeii, precum şi prin provocarea şi susţinerea conflictului din regiunile Lugansk şi Doneţk. Cum Rusia nu respectă prevederile dreptului internaţional, considerînd Moldova parte a sferei sale de influenţă, nu putem avea certitudinea că Rusia va respecta politica de neutralitate a Moldovei. Totodată, procesele de globalizare şi interdependenţă între state duc la apariţia noilor ameninţări asupra securităţii statale, de la cele asimetrice, pînă la cele hibride, iar statele sunt impuse să coopereze intens pentru a elimina riscurile ce pun în pericol securitatea. Actualul context regional, unde este plasată Republica Moldova, este extrem de complex şi presupune o multitudine de riscuri şi ameninţări, încît Chişinăul este nevoit să întreprindă acţiuni de contracarare a diverselor provocări. De aceea, dacă un stat conştientizează aceste pericole, el e pus în situaţia să coopereze pentru întărirea securităţii, iar neutralitatea poate fi o piedică. În cazul unei agresiuni asimetrice sau hibride, Moldova trebuie să întreprindă toate măsurile pentru a-şi proteja interesele naţionale. Politica de neutralitate este parte a politicii externe, esenţa căreia ţine de dimensiunea securităţii. Prin neutralitate, Moscova forţa Chişinăul să promoveze o politică externă pasivă. Neutralitatea R. Moldova era folosită ca un control asupra politicii externe (asupra relaţiilor politice, economice, precum şi militare). Acest lucru s-a observat mai ales în perioada cînd conducerea de la Chişinău se pregătea să parafeze şi să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Moscova insista pe statutul de neutralitate a Moldovei şi susţinea că asocierea la UE ar contraveni acestui statut. Totodată, propunea Chişinăului să se alăture Uniunii Economice Eurasistice, care se doreşte a fi o structură similară celei europene, nepunînd în discuţie neutralitatea Moldovei. Rusia profită de neutralitatea Moldovei pentru a o folosi drept ”zonă tampon”. Neutralitatea R. Moldova îndeplinea şi îndeplineşte în continuare o funcţie geostrategică pentru Rusia, eliminînd posibilitatea Chişinăului de a beneficia de securitate din partea altor state sau actori, furnizori de securitate. Neutralitatea Moldovei îi garantează Rusiei nesemnarea de către Chişinău a unor acorduri politico-militate cu alte state sau cu organizaţii, cum ar fi NATO. Moscova urmărea prin impunerea neutralităţii să desfiinţeze armata naţională şi să legalizeze prelungirea staţionării trupelor militare ruse pe teritoriul Moldovei. Rusia a insistat şi insistă în continuare pe neutralitate, iar de facto, se străduie ca R. Moldova să fie menţinută în sfera sa de influenţă. Chişinăul a depus efort pentru a i se recunoaşte neutralitatea la nivel internaţional, dar nu a reuşit. Principalul obstacol de recunoaştere internaţională a neutralităţii a venit din partea Rusiei, care vedea prin realizarea neutralităţii demilitarizarea zonei transnistrene, şi retragerea propriilor forţe militare. Astfel că neutralitatea Chişinăului este unilaterală, fiind inclusă în Constituţie, dar fără recunoaştere şi garanţii internaţionale. Atunci cînd un stat îşi asumă neutralitatea, este îndreptăţit să ceară celorlalte state respectarea statutului său internaţional, iar, în caz de agresiune externă, statul neutru poate întreprinde orice măsură, inclusiv respingerea prin forţă armată. Neutralitatea trebuie cerută să fie respectată de Rusia prin retragerea militarilor şi armamentului din raioanele de est, altfel Chişinăul trebuie să identifice formule prin care să-şi asigure securitatea şi integritatea. Pe parcursul întregii perioade de independenţă, Rusia a manifestat o atitudine contradictorie cu privire la neutralitatea Republicii Moldova. Insista ca Chişinăul să promoveze o politică de neutralitate, dar totodată nu retrage forţele militare din regiunea transnistreană şi susţine regimul separatist de la Tiraspol. Prin asumarea politicii de neutralitate, R. Moldova nu a reuşit rezolvarea problemei transnistrene şi nu a integrat statul. Republica Moldova a considerat Rusia ca unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici, însă pe parcursul timpului încrederea într-un asemenea parteneriat s-a erodat, deoarece Moscova realmente nu a respectat neutralitatea Moldovei şi permanent a susţinut separatismul din stînga Nistrului. În ultimul timp, a fost impus şi un embargou economic asupra produselor economice moldoveneşti exportate în Federaţia Rusă. Aceste acţiuni nici pe departe nu reflectă un parteneriat strategic sincer din partea Moscovei. Astfel, s-a constatat că R. Moldova nu beneficiază de garanţii de securitate din partea Rusiei ca partener strategic, iar neutralitatea a menţinut-o vulnerabilă în faţa acesteia şi a lipsit Chişinăul de garanţiile internaţionale de securitate. În actualul context regional, Rusia nu-i va respecta Moldova nu numai neutralitatea şi integritatea, ci şi buna vecinătate cu NATO, mai ales că la graniţa de est există plasate concetrări de baze NATO pe teritoriul statelor membre NATO. Şi Alianţa va fi supusă diverselor provocări din partea Rusiei, dar mai ales statele din zona flancului estic. Pînă la o finalitate a crizei din Ucraina, comportamentul Rusiei va fi agresiv şi nu se va încadra în limitele dreptului internaţional. Indiferent de acordurile moldo-ruse semnate, acestea nu vor fi respectate de Moscova, pentru că în realitate Rusia este în război cu Ucraina şi nu-şi va îngrădi acţiunile respectînd normele internaţionale, inclusiv neutralitatea Moldovei. Rusia este avantajată de situaţia Moldovei care se menţine neutră în actualul context dominat de politica de putere şi de conflictul militar în sud-estul Ucrainei. Menţinerea neutralităţii din partea Moldovei oferă posibilitate Rusiei să profite de acest statut, prin conservarea prezenţei sale în Moldova, favorizînd Moscova şi în conflictul cu Ucraina. Prin menţinerea neutralităţii, Republica Moldova rămîne fără posibilitatea de a-şi asigura securitatea în cazul unei agresiuni din partea Rusiei. Prin menţinerea neutralităţii Moldovei, NATO şi UE oferă Rusiei posibilitatea să-şi realizeze interesele geopolitice în Moldova, prin menţinerea forţelor armate în regiunea transnistreană, susţinerea separatismului şi acţiuni de destabilizare în anumite regiuni, adică permite conservarea zonei de influenţă din partea Moscovei. Neutralitatea R. Moldova nu trebuie asociată şi nici comparată cu neutralitatea altor state cum sunt Finlanda, Suedia, Austria, Elveţia etc., deoarece le sunt diferite atît amplasările geografice, cît şi poziţiile geopolitice. Poziţia geopolitică pe care o deţine R. Moldova îi va menţine şi pe viitor vulnerabilă neutralitatea. Nu este suficient ca neutralitatea să fie inclusă în constituţie, e necesar să fie oferite garanţii internaţionale asupra neutralităţii. Neutralitatea Republicii Moldova e încălcată de Federaţia Rusă, care menţine forţele armate în zona de est a Moldovei şi nu intenţionează să le retragă. Neutralitatea e mai mult formală pentru Moldova şi e folosită de Rusia ca instrument, astfel încât Chişinăul să nu obţină garanţii de securitate din partea altor state sau structuri internaţionale. Moldova e unicul stat din Parteneriatul Estic care nu are hotar direct cu Rusia, ceea ce poate oferi şanse reale de a fi integrat în structurile euroatlantice (teritoriu mic, costuri mici, resurse umane etc.). Pentru moment, NATO nu este pregătită să propună Moldovei oferta de aderare, şi nici Moldova nu este în stare să o primească. Există nişte cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească partea moldovenească. Contextul regional şi poziţia geopolitică a Moldovei dezavantajează menţinerea neutralităţii, iar renunţarea la aceasta şi aderarea la NATO reprezintă o alternativă favorabilă. Moldova nu este, la propriu, stat neutru, Rusia i-a neutralizat posibilitatea de a-şi reintegra teritoriul naţional şi de a obţine suport din partea altor actori în garantarea securităţii. Actualul context regional face ca Moldova să intensifice colaborarea cu NATO. Este necesară o deschidere sinceră din ambele părţi, deoarece contextul regional reflectă o rivalitate între diferite forţe, iar Rusia are suficiente pîrghii să-l influenţeze în interesele sale. Reieşind din contextul geopolitic regional, pentru a-şi garanta securitatea (integritatea teritorială şi stabilitatea internă), Moldova are nevoie să coopereze mai aprofundat cu NATO, trecînd la un stadiu cu mult mai avansat, ceea ce nu contravine politicii de neutralitate. Consolidarea unui parteneriat strategic între Moldova şi NATO ar contracara acţiunile Rusiei în consolidarea ”sferei de influenţă” în Moldova. Situaţia din regiune se va menţine tensionată în viitor, de aceea Moldova ar trebui să obţină garanţii de securitate prin încadrarea sa în structurile euroatlantice. Pentu a fi evitate provocările din partea Rusiei, e nevoie ca dependenţa Moldovei de Rusia la nivel economic să fie cît mai redusă (dependenţa economică se transformă în presiune politică). O consolidare a unui parteneriat strategic Chişinău – Kiev – Bruxelles – Washington ar contracara acţiunile destabilizatoare ale Rusiei în Moldova şi în Ucraina, deoarece că situaţia internă şi externă a Rusiei o poate determina să-şi radicalizeze acţiunile în plan extern, prin consolidarea „spaţiului de responsabilitate politică” (în terminologia stategilor ruşi) [4, p. 2]. Dezvoltarea parteneriatului strategic este necesar, pentru că, în caz de agresiune, dar cu statut de neutralitate, Moldova rămîne cu mîinile legate. Odată staţionate trupele militare ruseşti pe teritoriul Moldovei, neutralitatea ei este o iluzie. Bibliografie:
- Serebrian O., Dicţionar de geopolitică.- Iaşi: Editura Polirom, 2006
- Whight M., Politica de putere. – Chişinău: Editura Arc,1998.
- Ciubotaru V., Republica Moldova şi comunitatea internaţională, – Chişinău, 2001
- Ţugui E. Finanţele şi securitatea: Republica Moldova în context regional. Buletin de politică externă a Moldovei, nr.85, mai 2015, IDIS ”Viitorul”.