Lecţie publică susţinută de Ivan Ene la CID NATO
De ziua aniversării NATO, studenţi şi tineri cercetători din instituţiile de învăţămînt din capitală au beneficiat de o lecţie publică şi discuţii interactive cu reprezentantul permanent al Ministerului Apărării la NATO, dl Ivan Ene.9
Subiectul evenimentului a fost “Dimensiunea de apărare a cooperării RM – NATO: istoric, realizări, perspective”. Dle Ene s-a referit la evoluţia parteneriatului RM-NATO prin prisma sectorului de apărare, subliniind importanţa participării celor 41 de millitari la misiunea KFOR. Existenţa trupelor militare străine pe teritoriul Republicii Moldova, neutralitatea Republicii Moldova consfinţită în art. 11 al Constituţiei RM, precum şi rolul Consiliului de Securitate ONU şi NATO în asigurarea securităţii regionale şi internaţionale au generat dezbateri aprinse.
Participanţii au apreciat abordarea obiectivă şi profesionalistă a invitatului, susţinînd că opinia lor privind NATO şi cooperarea NATO-Moldova s-a îmbunătăţit semnificativ.