Controlul parlamentar în domeniul securității informaționale

19 februarie 2018

Comments are off for this post.
Controlul parlamentar în domeniul securității informaționale

La data de 23 februarie, Centrul pentru controlul Democratic asupra Forțelor Armate (DCAF) din Geneva și Centrul de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova (CID NATO) planifică organizarea unui eveniment public pentru a dezbate subiecte ce țin de controlul parlamentar în domeniul securității informaționale. La eveniment sunt invitați deputați din Parlamentul Republicii Moldova, reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, experți ai DCAF și societatea civilă.

Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate este una dintre cele mai cunoscute instituţii din lume în domeniul Reformei Sectorului Securităţii (RSS) şi Bunei Guvernări a Sectorului de Securitate (BGSS). DCAF oferă programe locale de suport consultativ şi asistenţă practică, dezvoltă şi promovează respectivele norme democratice la nivel naţional şi internaţional, propagă practici exemplare şi formulează recomandări de politici publice pentru asigurarea unei administrări eficiente a sectorului apărării. Printre partenerii DCAF-ului se numără guverne, parlamente, societatea civilă, organizaţiile internaţionale şi un şir întreg de structuri ale sectorului de securitate, cum ar fi: poliţia, justiţia, serviciile de informaţii, grănicerii şi militarii. DCAF a elaborat un şir de studii de expertiză în domeniul ce se referă la implementarea principiilor transparenţei, care se conţin într-o serie întreagă de publicaţii, printre care se numără Manualul pentru Parlamentari, publicată împreună cu Uniunea Inter-Parlamentară în peste 50 de limbi, precum şi manualul elaborat de către DCAF şi Asambleea Parlamentară a NATO „Control şi Dirijare.

Centrul de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova (CID NATO) reprezintă o instituţie neguvernamentală, care îşi propune să promoveze în beneficiul public valorile şi principiile euro-atlantice, să sprijine cooperarea dintre Moldova şi Alianţa Nord Atlantică, să implementeze obiectivele şi activităţile stabilite în cadrul instrumentelor de cooperare Moldova – NATO, precum şi să informeze opinia publică în legătură cu aceste aspecte. CID NATO reprezintă o platformă de comunicare și de expertiză pe subiecte de securitate, apărare, Parteneriatul RM-NATO, războiul hibdrid și dezinformare, pentru societatea civilă, instituții de stat, organizații internaționale, ambasade acreditate în Republica Moldova ale țărilor membre și partenere NATO.

Masa rotundă privind controlul parlamentar în domeniul securității informaționale în Republica Moldova, care va avea loc la data de 23 februarie, cu începere de la ora 13:30. Acest eveniment internaţional va oferi participanţilor o posibiltate excelentă pentru abordarea complexă a problemelor propuse spre discuţie.

În cazul în care doriți să participați la eveniment sau doriți informație suplimentară, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: sanda.sandu@infocenter.md sau telefon: +373 79 305 849.