Buletin informativ al CID NATO Nr. 4

29 octombrie 2015

Comments are off for this post.
Buletin informativ al CID NATO Nr. 4

 

Cea de a patra ediţie a buletinului informative cuprinde informaţie cu referire la activitatea demarată de către CID NATO pe parcursul perioadei mai-septembrie 2015.

Centrul de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova
(CID NATO) este o instituţie neguvernamentală,
care îşi propune să promoveze în beneficiul public valorile şi principiile euro-atlantice, să sprijine cooperarea dintre Moldova şi Alianţa Nord Atlantică, să implementeze obiectivele şi activităţile stabilite în cadrul instrumentelor de cooperare Moldova – NATO, precum şi să informeze opinia public în legătură cu aceste aspect.
Acțiunile noastre din perioada mai-septembrie au vizat implementarea proiectelor prevăzute în planul de activitate pentru 2015, aprobat la sfîrșitul anului trecut, precum şi activităţi de diplomaţie public.
În cadrul  acestei perioade au fost demarate proiectele “Săptămâna NATO în Moldova 2015”, “Consolidarea capacităţilor jurnaliştilor în reflectarea subiectelor legate de securitate și cooperare dintre Republica Moldova și NATO”, în special vizita de studiu a grupului de lucru în Kosovo.
Activităţile ce au avut loc în această perioadă au fost axate pe subiectul reflectării aspectelor legate de securitate în mass media.
Pentru a descărca Buletinul informativ al CID NATO Nr. 4, faceţi click aici.