Consiliul Nord Atlantic condamnă atacurile teroriste de la Paris

16 noiembrie 2015

Comments are off for this post.
Consiliul Nord Atlantic condamnă atacurile teroriste de la Paris

„Sunt profund şocat de atacul terrorist care a avut loc în seara de vineri, 13 noiembrie, la Paris. Gândurile mele sunt alaturi de de toţi cei afectaţi şi de familiile lor. Rămânem uniţi în faţa luptei împotriva terorismului. Sunt convins că terorismul nu va învinge democraţia.” Declaraţia a fost făcută de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Consiliul și-a exprimat cele mai profunde condoleanțe pentru familiile victimelor, și „solidaritatea puternică cu guvernul și oamenii din Franța.” Aliații au spus că sunt mai hotărâți ca oricând pentru a contracara și învinge terorismul și extremismul. Consiliul a menţionat de asemenea, că un număr de aliați lucrează cu Franța privind operațiunile şi investigaţiile care se află în curs de desfășurare.

„Aceste atacuri sunt menite să sperie, însă ele vor consolida şi mai mult hotărârea noastră. Terorismului și extremismului nu poate învinge democrația și societățile noastre deschise „, a spus Consiliul.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg a făcut publică declarația Consiliului în urma unui minut de reculegere care a avut loc  la Cartierul General al NATO.  Ambasadorii Aliaţilor, împreună cu personalul internațional al NATO, militarii internaționali și naționali, s-au adunat pentru a comemora victimele și cu scopul de a fi  solidari cu Franța.

Înainte de momentul de tăcere, Secretar General Stoltenberg a semnat  cartea de condoleanțe a victimelor atacurilor. „Cele mai profunde condoleanțe … terorismul nu va învinge democrația”, a scris domnul Stoltenberg. La ceremonia de semnare, Secretarul General a fost primit de ambasadorul Jean-Baptiste Mattei, reprezentantul permanent al Franței  la Consiliul Nord-Atlantic.

Citește declarația completă a Consiliului Nord-Atlantic  aici