Impresiile în urma vizitei de studiu la Cartierul General NATO

Stimaţi prieteni,
Prin această scrisoare de mulţumire, doresc să îmi exprim gratitudinea şi recunoştinţa pentru modul cum a fost organizată și desfășurată vizita de studiu la Cartierul General NATO de la Bruxelles, Belgia. Vizita a fost desfășurată în perioada 28-30 noiembrie, 2016, drept finalitate a Școlii de Securitate NATO și a concursului de articole organizat de CID NATO, a cărui cîștigator am avut oanoarea să fiu. Deplasarea a fost o adevărată experiență în care am avut ocazia să discutăm cu specialiști de la NATO dar și din Republica Moldova, pe aspecte ce țin de colaborarea RM-NATO, relațiile Rusia-NATO și agenda politică a Alianței astăzi dar și în viitor. De asemena în cadrul deplasării am efectuat o vizită la Ambasada Republicii Moldova din Belgia unde am avut o întrevedere cu E.S. Dl Ambasador Iurie Reniță. Momentul culminant dar și istoric al vizitei, cu siguranță a fost participarea la Briefing-ul de presă susținut de Prim-ministrul RM, Pavel Filip și Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul căruia s-au făcut declarații oficiale privind semnarea Acordul de deschidere a Oficiului NATO la Chișinău. Acestea fiind spuse, țin să aduc mari mulțumiri Doamnei Elena Mârzac-Director Executiv, CID NATO dar și întregului colectiv al Centrului pentru organizarea la cel mai înalt nivel a acestei vizite dar și a celorlalte activități la care am avut oportunitatea să particip. Sunt deja doi ani de cînd mă angajez efectiv la o mare parte din activitățile organizate de CID NATO și pot spune cu certitudine că: -Voi făceți o treabă excelentă iar deschiderea ,,Oficiului de legatură NATO” la Chișinău este și un rezultat al muncii dumneavoastră.
Sperând într-o continuare a colaborării noastre şi pe viitor, îmi exprim, încă o dată mulţumirea şi recunoştinţa pentru implicarea dumneavoastră în educarea tinerei generații, în deseminarea valorilor euro-atlantice, dar și în promovarea ideilor de coeziune socială și identitate națională.
Chișinău, 15 decembrie 2016
Student Academia Militară a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”
Sergent Alexei HEMEI