Lecție publică pentru studenții Academiei Militare a Forțelor Armate ”Alexandru cel Bun”

19 martie 2021

Comments are off for this post.
Lecție publică pentru studenții Academiei Militare a Forțelor Armate ”Alexandru cel Bun”

Astăzi, la data de 19 martie, Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova în parteneriat cu Academia Militară a Forțelor Armate ”Alexandru cel Bun” (AMFA) a organizat o lecție publică pentru studenții militari.

Lecția publică cu subiectul ”Situația post-pandemică, unde ne îndreptăm și care vor fi consecințele” a fost susținută de Dl Iulian Chifu, Director, Centrul de Studii și Prevenire Timpurie a Conflictelor; Profesor, SNSPA; Consilier al Președintelui României pentru Afaceri Strategice, Securitate și Politică Externă (2011-2014).

În cadrul întrevederii Dl Iulian Chifu a discutat cu studenții despre situația globală în contextul pandemiei, interacțiunea dintre vaccinarea rapidă și dezvoltarea guvernamentală și scenariile de dezvoltare pandemică. De asemenea, a fost accentuat faptul că restricțiile pandemice (carantina) a generat la nivel mondial pierderi de peste 10 miliarde de dolari, astfel că pe lângă criza asociată pandemiei, a început și o criză politică și economică, de exemplu criza OPEC+ și reglementarea prețurilor pe piața internațională.

La final de lecție s-a vorbit despre rolul și măsurile întreprinse de NATO în gestionarea crizei COVID-19.

  • 3
  • 1