NATO – de la A la Z | Miturile despre NATO
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, adică NATO, este una dintre cele mai cunoscute organizații internaționale. Pentru că această organizație politico-militară implică și o valență geopolitică pronunțată, în jurul Alianței circulă mai multe mituri. Aceste mituri contribuie la formarea percepțiilor legate de rolul organizației în lume, dar și modelează unele opinii și chiar convingeri în rândul oamenilor. În această ordine de idei, este necesar de menționat miturile legate de NATO, răspândite, în special, în Republica Moldova care determină în mare măsură percepțiile și atitudinea moldovenilor în raport cu Alianța Nord-Atlantică.
Mitul numărul 1
Deși denumirea NATO este pe larg răspândită pe mapamond, inclusiv și în Republica Moldova, există destui oameni care au cunoștințe vagi și chiar eronate despre activitatea și specificul acestei organizații. Chiar dacă NATO este o alianță politico-militară defensivă, formată din peste 30 de state din Europa și America de Nord, care a fost creată cu scopul de a proteja libertatea și securitatea membrilor săi prin mijloace politice și militare, conform Tratatul Atlanticului de Nord semnat în aprilie 1949 la Washington, ea este prezentată ca o organizație agresivă, menită să provoace războaie.
În realitate, principiul fundamental de activitate al organizației este cooperarea reciprocă între statele membre, bazată pe securitatea și indivizibilitatea membrilor săi. Un element important îl reprezintă articolul 5 al Tratatului NATO care se referă la dreptul la apărare colectivă. Acest articol stipulează că „un atac asupra unuia sau mai multor membri NATO va fi considerat ca fiind un atac împotriva tuturor membrilor, așa cum prevede Carta Națiunilor Unite”. Totodată, țările membre se angajează să-și mențină și să-și dezvolte capacitățile de apărare individuale și colective. Potrivit articolului 10 al Tratatului, „Alianța rămâne deschisă pentru aderarea viitoare a altor state europene în măsură să favorizeze dezvoltarea principiilor NATO și să contribuie la securitatea regiunii Atlanticului de Nord”. Faptul că pe teritoriul statelor membre ale alianței niciodată nu a fost război, vorbește elocvent despre falsitatea mitului privind caracterul agresiv al NATO.
Mitul 2
Propaganda rusă umflă activ mitul despre faptul că NATO ar fi promis Rusiei să nu se extindă după terminarea Războiului Rece. În realitate, însă, nu există nicio consemnare oficială cu privire la o astfel de decizie. Alianța Nord-Atlantică a manifestat o politică a ușilor deschise încă de la fondarea sa în anul 1949 – și asta nu s-a schimbat niciodată. Această abordare este consemnată în articolul 10 din Tratatul NATO, care spune că „orice alt stat european în măsură să promoveze principiile acestui tratat și să contribuie la securitatea Atlanticului de Nord” poate solicita aderarea. Deciziile privind calitatea de membru sunt luate prin consens între toți aliații. Niciun tratat semnat de Statele Unite, Europa și Rusia nu includea prevederi privind apartenența la NATO.
Ideea extinderii NATO dincolo de Germania unită nu a fost pe ordinea de zi în anul 1989, mai ales că Pactul de la Varșovia încă mai exista. Acest lucru a fost confirmat de Mihail Gorbaciov într-un interviu din 2014. Iată ce spune el: „Tema extinderii NATO nu a fost deloc discutată și nu a fost adusă în discuție în acei ani. Spun asta cu toată responsabilitatea. Nicio țară din Europa de Est nu a ridicat problema, nici măcar după ce Pactul de la Varșovia a încetat să mai existe în 1991. Nici liderii occidentali nu au adus-o în discuție” (citat închis).
Deci, acest mit despre un pretins angajament privind încetarea extinderii NATO este o invenție a propagandei ruse, menită să justifice agresiunea militară împotriva Ucrainei, deopotrivă cu amestecul Rusiei în treburile interne ale fostelor republici sovietice, inclusiv Republica Moldova.
Mitul 3
Oficiul de Legătură al NATO la Chișinău ar fi o amenințare la adresa neutralității Republicii Moldova. Acest mit a fost pe larg răspândit pe parcursul anului 2017, în perioada premergătoare inaugurării Oficiului la Chișinău, lucru care s-a întâmplat în decembrie 2017.
Principalul inamic al deschiderii Oficiului a fost însuși președintele Republicii Moldova de atunci, Igor Dodon. El susținea că o eventuală deschidere a unui birou de legătură NATO în Republica Moldova ar amenința direct neutralitatea țării și ar reprezenta și o amenințare la adresa securității naționale. Totodată, oficialul a declarat că atât el, cât și majoritatea populației R. Moldova, nu-și dorește aderarea Republicii Moldova la NATO. Asta deși deschiderea Oficiului nu presupunea aderarea la Alianță.
În realitate, reprezentanța NATO nu este una militară, ci un oficiu în care activează un grup de persoane civile care coordonează activitățile bilaterale NATO-R.Moldova, conform obiectivelor stabilite de comun acord în Planul de Acțiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO. Oficiul de Legătură NATO la Chișinău este o misiune diplomatică, cu experți din statele partenere de dezvoltare ale Republicii Moldova care nu au implicații militare și este instituit în conformitate cu prevederile unui acord semnat la Bruxelles, pe 29 noiembrie 2016, de către oficiali din Republica Moldova și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Mitul că Oficiul Alianței la Chișinău ar încălca neutralitatea țării este dezmințit și de către declarația fostului secretar adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, făcută în ziua inaugurării Oficiului: Iată declarația ei: „NATO respectă pe deplin neutralitatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova. Blocul Nord-Atlantic lucrează cu multe țări neutre, inclusiv Suedia, Finlanda și Elveția, precum și cu țări care au relații strânse cu Rusia, precum Armenia. Neutralitatea nu înseamnă că nu putem fi parteneri puternici” (citat închis). În Republica Moldova există un centru de unde pot fi obținute informații relevante privind activitatea Alianța Nord-Atlantică în lume și, în particular, în Republica Moldova. Este vorba de Centrul de Informare privind NATO (CID NATO) care a fost inaugurat încă în octombrie 2007.
Autor: Anatol Țăranu