Oficial militar NATO în Republica Moldova
CHIŞINĂU, 22 august 2018 — Ministrul Apărării Eugen Sturza a avut astăzi o întrevedere cu locţiitorul şefului statului major al Direcţiei parteneriate militare din cadrul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE), general maior Odd Egil Pedersen, care efectuează în premieră o vizită în Republica Moldova.
Agenda discuţiilor a cuprins subiecte referitoare la cooperarea Republicii Moldova cu Alianţa Nord-Atlantică pe dimensiunea de apărare şi asistenţa oferită de ţările aliate în contextul dezvoltării şi modernizării Armatei Naţionale.
În acest sens, ministrul Apărării a mulţumit oficialului pentru sprijinul acordat de NATO în realizarea reformei sectorului de securitate şi apărare.
Eugen Sturza s-a referit, astfel, la programele şi proiectele derulate de Alianţă în ţara noastră, printre care Iniţiativa de consolidare a capacităţilor de apărare (DCBI), Platforma de Interoperabilitate, Programul de Consolidare a Integrităţii (BII), Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova — NATO şi Procesul de Revizuire şi Planificare a Parteneriatului (PARP).
„Prin intermediul acestor programe, ţara noastră a reuşit, de-a lungul celor 24 de ani de parteneriat cu Alianţa, să-şi ajusteze cadrul legal, să obţină expertiză în elaborarea documentelor strategice şi să-şi consolideze sistemul naţional de apărare”, a spus Eugen Sturza.
Tot astăzi, generalul maior Pedersen s-a întâlnit cu generalul de brigadă Igor Cutie, Comandant al Armatei Naţionale.
Cei doi oficiali militari au discutat despre pregătirea militarilor Armatei Naţionale în cadrul instituţiilor de învăţământ ale NATO şi exerciţiilor multinaţionale. „Toţi aceşti ofiţeri şi subofiţeri — femei şi bărbaţi în uniforme — au învăţat în şcolile de elită ale NATO cele mai bune practici preluate din teatrele de operaţii din întreaga lume şi şi-au testat interoperabilitatea la aplicaţiile internaţionale”, a menţionat generalul Cutie.
La rândul său, locţiitorul şefului statului major al Direcţiei parteneriate militare, SHAPE, a apreciat prestaţia militarilor moldoveni în Operaţiunea KFOR din Kosovo.
„Moldova contribuie în mod semnificativ la prezenţa NATO în Kosovo din 2014 (KFOR) şi vă mulţumesc mult pentru aceasta. Suntem impresionaţi de profesionalismul, dedicaţia militarilor Armatei Naţionale şi a angajaţilor civili ai Ministerului Apărării care participă la KFOR”, a spus generalul Pedersen.
Oficialul a adăugat că Alianţa este dispusă să continue dialogul cu Ministerul Apărării pe domenii de interes comun şi să coopereze bazându-se pe succesele obţinute.
De notat că locţiitorul şefului statului major al Direcţiei parteneriate militare, SHAPE se află în Republica Moldova, în perioada 21-23 august curent, la invitaţia comandantului Armatei Naţionale.
Oficialul are planificate vizite în unităţi militare şi lecţii publice pentru angajaţii civili şi militari ai Ministerului Apărării.
Articol preluat de pe website-ul Ministerului Apărării http://www.army.md/?lng=2&action=show&cat=122&obj=5181#.W32f1ugzbcd