Pastila de securitate #12. De ce țările aderă la NATO?

14 octombrie 2022

Comments are off for this post.
Pastila de securitate #12. De ce țările aderă la NATO?

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să clarificăm “Ce este NATO”?
NATO este cea mai puternică și de succes Alianță din istorie. În prezent, NATO asigură securitatea pentru aproximativ un miliard de oameni din Europa și America de Nord, fiind o alianță defensivă politico-militară formată din 30 de state din Europa și America de Nord la care urmează să adere Finlanda și Suedia.

Organizația a fost creată cu scopul de a proteja libertatea și securitatea statelor membre prin mijloace politice și militare conform Tratatul Atlanticului de Nord, semnat în aprilie 1949 la Washington. Principiul fundamental de activitate al organizației este cooperarea reciprocă între statele membre, bazată pe securitatea și indivizibilitatea membrilor săi.

Iată câteva motive pentru care statele doresc să facă parte din marea familie euro-atlantică:
1. Pentru a avea garanții de securitate fiind protejați de articolul 5 al tratatului fondator al NATO, Tratatul de la Washington, stipulează în articolul 5 că „un atac împotriva unui aliat este considerat un atac împotriva tuturor aliaților”. Prin urmare, devenind membru NATO, o țară nu trebuie să fie preocupată de construirea unei armate puternice, deoarece forțele contribuite ale tuturor statelor membre se vor ridica pentru a-și proteja granițele în cazul unui atac. Totodată, țările membre se angajează să-și mențină și să-și dezvolte capacitățile de apărare individuale și colective.
Tratatul mai prevede că fiecare dintre statele membre va contribui la dezvoltarea unor relații internaționale de pace și prietenie, prin promovarea valorilor democrației și a libertății individuale a cetățeanului. La fel, NATO accentuează importanța procesului de consultare în cadrul Alianței, oricând unul dintre state își simte securitatea amenințată
2. Pentru a promova dialogul transatlantic și pacea în Europa. Alianța oferă țărilor membre posibilitatea de a se angaja în cooperare cu țările membre nord-americane și europene pe teme din afara agendei principale de securitate, cum ar fi promovarea statului de drept pe plan intern, consolidarea instituțiilor democratice, soluționarea pașnică a conflictelor și gestionarea crizelor.
3. Să facă parte dintr-un grup de națiuni angajate în dezvoltarea economică și promovarea valorilor democratice. Țările membre NATO cuprind aproape 950 de milioane de persoane în interiorul granițelor sale. De asemenea, reprezintă 44 de trilioane de dolari din PIB-ul mondial, adică mai mult de jumătate din acesta (84 de trilioane de dolari). Apartenența la Alianță garantează apartenența la un grup de țări care împărtășesc aceleași perspective în ceea ce privește creșterea economică, cooperarea internațională și protecția drepturilor omului la nivel mondial.
Un alt avantaj adus de apartenența la organizație este capacitatea de coordonare și de partajare a costurilor oferite de infrastructura sa enormă. Țările membre își pot împărtăși practicile, de la răspuns rapid- la combaterea diferitor amenințări într-un mod eficient. Aderarea la NATO nu numai că reduce șansele de conflict, dar datorită faptului că NATO își angajează membrii într-o economie de piață liberă, aceasta reduce factorii de risc precum naționalizarea și exproprierea. Ceea ce favorizează atragerea investitorilor străini.
De exemplu sondajele recente ale AmCham au demonstrat că apartenența României la UE și NATO este cel mai mare avantaj pentru climatul investițional în contextul geopolitic regional.
Sau PIB-ul Lituaniei a crescut la 55,4 mlrd Dolari SUA în comparație cu 18,8 miliarde în 2003 până la aderare la NATO și UE.
4. Pentru a face parte dintr-o organizație care servește ca element de descurajare față de diverse agresiuni militare și non-militare.
Unul dintre cele mai mari avantaje de a fi o țară membră NATO este puterea sa de descurajare. Creată în 1949 ca mijloc de a descuraja amenințarea comunistă de atunci și expansiunea continuă a Uniunii Sovietice. NATO include trei dintre cele mai mari țări nucleare din lume (SUA, Marea Britanie și Franța) cu arme desfășurate în peste 8 țări din cadrul alianței. Cele 5,4 milioane de personal militar, 144.000 de unități blindate, 20.700 de avioane, 2.049 de forțe navale și aproximativ 4.178 de focoase nucleare reprezintă cantitatea totală de forță dislocabilă pe care NATO o poate folosi în cazul unui atac asupra oricăreia dintre țările sale membre.
5. Pentru a deveni parte dintr-o platformă în care țările membre sunt încurajate să-și consolideze în continuare instituțiile și securitatea acasă.
NATO oferă consiliere tehnică cu privire la modul de avansare a reformelor necesare la nivel individual. Calitatea de membru al Alianței încurajează țările candidate să beneficieze de sisteme politice democratice bazate pe o economie de piață, un tratament echitabil al minorităților și, de asemenea, un angajament față de relații democratice civilo-militare.