Uniunea Europeană lucrează împreună cu NATO pentru a preveni şi rezolva crizele şi conflictele armate din Europa şi nu doar. Cele două organizaţii împărtăşesc interese strategice comune şi cooperează în spirit de complementaritate şi de parteneriat.
Dincolo de cooperarea pe diverse domenii, alte priorităţi-cheie pentru cooperare au menirea să asigure că eforturile de dezvoltare a capacităţilor se susţin reciproc, precum combaterea terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă.
NATO atribuie o mare importanţă relaţiei sale cu Uniunea Europeană. O Politică Europeană de Securitate şi Apărare Europeană (PESA) poate doar să aducă beneficii pentru NATO şi poate favoriza un parteneriat de securitate trans-atlantic mai echitabil.
Cooperarea strânsă între NATO şi Uniunea Europeană este un element important în dezvoltarea unei „abordări comprehensive” pentru gestionarea crizelor şi operaţiunilor care necesită aplicarea efectivă a mijloacelor militare şi civile.
NATO urmăreşte un parteneriat puternic NATO-UE, nu numai pe câmpul de acţiune, cum ar fi în Kosovo şi Afganistan, unde ambele organizaţii au dislocat capabilităţi, dar, de asemenea, în dialogul lor strategic la nivel politic în sediul de la Bruxelles. Este important să se evite dublarea inutilă a eforturilor, pentru a asigura transparenţa şi de a respecta autonomia celor două organizaţii.
Oficiali ai NATO şi UE se întâlnesc în mod regulat pentru a discuta aspecte de interes comun. Întâlnirile au loc la diferite niveluri, inclusiv la nivel de miniştri de externe, ambasadori, reprezentanţi militari şi consilieri de apărare. Există contacte regulate între Personalul Internaţional NATO şi Personalul Internaţional Militar, şi Consiliul Uniunii Europene şi Secretariatului Major, precum şi Agenţia Europeană de Apărare.
Declaraţia NATO-UE privind PESA
Declaraţia NATO-UE privind PESA, adoptată la 16 decembrie 2002, a reafirmat accesul asigurat al UE la capabilităţile de planificare ale NATO pentru propriile operaţiuni militare şi a reiterat principiile politice ale Parteneriatului strategic: consultare reciprocă eficace; egalitate şi respectarea autonomiei decizionale a Uniunii Europene; dezvoltarea coerentă, transparentă şi se susţin reciproc cerinţelor capacităţii militare comune celor două organizaţii; respectarea intereselor statelor membre UE şi NATO, respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite, dezvoltarea coerentă, transparentă şi mutuală eficace a capabilităţilor militare ale ambelor părţi .
Aranjamentele „Berlin-Plus”
Ca parte a cadrului de cooperare, adoptat la 17 martie 2003, aşa-numitul Acord „Berlin-Plus ” oferă baza pentru cooperarea NATO-UE în gestionarea situaţiilor de criză, astfel permiţând Uniunii Europene să aibă acces la bunurile colective a NATO şi la capabilităţile pentru operaţiunile conduse de către UE, inclusiv modalităţile de comandă şi de asistenţă în planificarea operaţională. Într-adevăr, acestea permit Alianţei de a sprijini operaţiunile conduse de UE, în care NATO, în ansamblu, nu este angajată.
Cooperarea în alte domenii
Terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă
Atât NATO cât şi Uniunea Europeană s-au angajat în combaterea terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă. Acestea au făcut schimb de informaţii în ceea ce privește activităţile lor în domeniul protecţiei populaţiei civile împotriva atacurilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN). Cele două organizaţii cooperează, de asemenea, și în domeniul planificării urgenţelor civile prin schimbul de măsuri de inventariere adoptate în acest domeniu.
Participarea
Odată cu extinderea NATO şi a Uniunii Europene în 2004 şi aderarea Bulgariei şi a României la Uniunea Europeană în 2007, organizaţiile au căpătat 21 de state membre în comun.
Canada, Islanda, Norvegia, Turcia, şi Statele Unite, care sunt membre ale NATO, dar nu și a UE, participă la toate reuniunile NATO-UE. La fel şi Austria, Finlanda, Irlanda, Suedia și din anul 2008, Malta, care sunt membre ale UE şi a Parteneriatului pentru Pace al NATO (PpP).
Cu toate acestea, Cipru, care nu este membru al PpP şi nu are un acord de securitate cu NATO privind schimbul de documente clasificate, nu poate participa la reuniunile oficiale NATO-UE. Aceasta este o consecinţă a deciziilor luate de către NATO şi UE în decembrie 2002 – înainte de runde de extindere din 2004- atunci când NATO a avut 19 membri şi UE-15. Reuniuni informale, incluzând și Cipru au loc ocazional la diferite niveluri (miniştrii de externe, ambasadori şi delegaţii militare).