„Șapte decenii de securitate: NATO la aniversarea a 70 de ani”

18 aprilie 2019

Comments are off for this post.
„Șapte decenii de securitate: NATO la aniversarea a 70 de ani”

Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Republica Moldova împreună cu Oficiul de Legătură NATO în Republica Moldova și Universitatea de Stat din Moldova continuă șirul de activități realizate în contextul aniversării a 70 de ani de la fondarea NATO.

La data de 17 aprilie, a.c., dna Despina Afentouli, Manager de programe din cadrul Diviziei de Diplomație Publică NATO, a susținut o lecție publică penru studenții de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova, la subiectul „Șapte decenii de securitate: NATO la aniversarea a 70 de ani”.

Dna Afentouli a realizat o retrospectivă a principalelor succese înregistrate pe continentul European în decursul a 70 de ani de la fondarea organizației – anume menținerea păcii, securității și stabilității atît pe continentul European cît și la periferii, în baza angajamentului de apărare colectivă, asumat de Aliați, ca pilon al securității euro-atlantice.

Totodată, reprezentanta NATO a discutat cu tinerii despre raționamentele creării NATO, procesul de transformare a Alianței, politica ușilor deschise dar și despre lansarea mecanismelor și oportunităților de dialog, cooperare și consolidare a relațiilor dintre NATO și țările partenere.

În lunile martie-aprilie, CID NATO, împreună cu partenerii săi, realizează un șir de activități de diplomație publică cu scopul informării despre NATO, despre aniversarea a 70 de ani de la fondarea NATO și despre cooperarea cu NATO.

  • 57076250_2135511463184422_4484633197820248064_n
  • 57366718_2135510833184485_4471858479023259648_n
  • 58374015_1253163104838113_8236774923196956672_n
  • 57155425_1253163184838105_1072261391722741760_n
  • 57460120_1253163161504774_5832672966445367296_n
  • 57410712_1253163128171444_8887755651598516224_n