Tendințe de măsurare și monitorizare a rezilienței. Natalia Albu
Necesitățile de abordare a rezilienței din perspectiva strategiilor de securitate pot fi relaționate și cu tendințele actuale privind evaluarea rezilienței la nivel național conform anumitor indicatori. Astfel, în articolul dat, reziliența este văzută ca un construct bazat pe puncte forte, concentrându-se pe capacități active și aptitudini și modul în care acestea pot fi mobilizate în mod proactiv pentru a reduce vulnerabilitatea și riscul. Tendințe de evaluare a acestor puncte le găsim în cadrul mai multor rapoarte și studii. De exemplu, studiul The National Resilience Index 2020: An Assessment of the D-10 poate fi considerat o sursă valoroasă privind stabilirea indicatorilor de cuantificare și apreciere a rezilienței. Definiția rezilienței naționale, folosită în cadrul studiului respectiv, a facilitat dezvoltarea celor zece indicatori a rezilienței: (-) încrederea în societatea civilă; (-) încredere în guvernarea democratică; (-) încredere în lege și ordine; (-) infrastructura critică; (-) pricepere tehnologică; (-) capacitatea guvernamentală; (-) altruism; (-) rezistența populației; (-) identitatea națională și apartenența; (-) optimismul public și fericirea națională.
Reziliența națională devine un concept destul de actual în special pe timpul pandemiei Covid-19. Astfel, s-a identificat că statele cu o identitate națională consolidată, concentrându-se pe reziliență ca proces de adaptare, au avut o mai mare susținere din partea societății privind măsurile impuse. Această abordare poate fi corelată cu importanța identificării clare a interesului național pentru o politică de securitate națională, unde sensibilizarea față de problemele de securitate prin prisma interesului național și valorile naționale contribuie la dezvoltarea unei culturi de securitate și culturi strategice, dar și la încrederea în instituțiile de securitate și deciziile strategice. Mai mult, în cadrul mediului actual de securitate, complexitatea formelor de manifestare ale amenințărilor hibride testează capacitatea de reacție a instituțiilor publice și legătura existentă între societate și autorități. De aceea, în faza de pre-manifestare a amenințării și conștientizarea pericolului, consolidarea parteneriatului dintre instituțiile publice și societatea civilă sunt primordiale pentru creșterea rezilienței sociale.
Reieșind din faptul că reziliența este un concept complex și multidimensional, selecția indicatorilor este determinată de felul cum reziliența este înțeleasă de decident și utilizator. În același timp, un punct forte în măsurarea rezilienței se referă la faptul că indicatorii pot fi adaptați la situație și pot fi utilizați specific domeniului, de exemplu, cibernetic. Astfel, există indicatori generali, cum ar fi Indicele Capacității de Reziliență și specifici, de exemplu Indicele Rezilienței Democratice, Clasamentul Rezilienței COVID ș.a. De asemenea, există rapoarte care măsoară reziliența prin prisma mai multor domenii de impact, de exemplu Indicele Rezilienței la nivel global.
În concluzie este evidențiat faptul că măsurarea rezilienței și cuantificarea acesteia poate fi un instrument analitic util din care se pot desprinde lecții pentru intervențiile de dezvoltare, pentru că indicatorii de reziliență trebuie să satisfacă un anumit număr de caracteristici. Indicatorii sunt multidimensionali: reziliența nu se referă doar la strategii de adaptare care ajută societățile să supraviețuiască unui șoc; reziliența se referă și la strategii adaptive și transformative – strategii ex-post dar și ex-ante (de anticipare). În același timp, este important de menționat că măsurarea rezilienței nu are drept scop să reflecte reziliența bună sau rea, căci există diferite moduri de a caracteriza reziliența, plus că statele sunt diferite. Un lucru este cert că măsurarea rezilienței ne permite să evaluăm și indicatorii de asigurare a securității sau cei de insecuritate, ori ne duce la concluzia că țările cu un nivel ridicat de reziliență, de regulă, se află în topul celor zece țări cu indicii ridicați privind buna guvernare și respectarea libertăților și drepturilor fundamentale ale omului sau asigurarea securității umane.
Articolul integral, cu rezumat în limba română și rusă TENDINȚE DE MĂSURARE ȘI MONITORIZARE A REZILIENȚEI
Articolul a fost publicat în studiul ”Reziliența în atenția securității. Concepte, procese, necesități”. Publicația a fost realizată în cadrul proiectului „Promovarea rezilienței în domeniul securității prin cercetare”, finanțat de Divizia Diplomație Publică a NATO
Articolul a fost prezentat și discutat în cadrul mesei rotunde „Promovarea rezilienței în domeniul securității prin cercetare”, desfășurată la 14 decembrie 2021, în format online, organizată de Centrul de Informare și Documentare privind NATO în parteneriat cu Oficiul de Legătură NATO din Republica Moldova și Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.