Vizita de studiu a Colegiului de Apărare NATO în Republica Moldova

24 iunie 2015

Comments are off for this post.
Vizita de studiu a Colegiului de Apărare NATO în Republica Moldova

O delegaţie a Colegiului de Apărare al NATO a efectuat o vizită de studiu în Republica Moldova, în perioada 21-22 iunie curent.

Cu această ocazie, membrii delegaţiei, condusă de generalul-maior Janusz Bojarski, comandantul instituţiei, au participat la o reuniune, la sediul Ministerului Apărării, la care a fost prezent Ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, Secretarul de Stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos, dar şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi ai Biroului pentru Reintegrare al Cancelariei de Stat.

Evenimentul a  fost organizat de Ministerul Apărării, în colaborare NATO Defence College şi cu Centrul de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova (CID NATO).

Discuţiile purtate în timpul reuniunii au fost moderate de către directorul executiv al CID NATO, dna Elena Mârzac.

Aurel Fondos a declarat, la deschiderea evenimentului, că activitatea are ca scop familiarizarea reprezentanţilor Colegiului de Apărare al NATO cu obiectivele Republicii Moldova ce vizează reformarea şi modernizarea sistemului de securitate şi apărare. „Sper ca aceste discuţii să fie productive şi să vă ofere o viziune comprehensivă în domeniu, astfel încît să vă fie util în procesul de studii”, a menţionat Aurel Fondos.

La rîndul său, generalul-maior Janusz Bojarski a evidenţiat importanţa aflării celor 93 de participanţi ai cursului pentru ofiţeri de rang înalt în Republica Moldova, specificînd că vizita respectivă asigură diversificarea cunoştinţelor acestora despre sectorul de securitate şi apărare din ţara noastră, precum şi realizarea unui schimb de opinii în domeniu.

În cadrul evenimentului, cei prezenţi au discutat despre stadiul actual al colaborării dintre Republica Moldova şi NATO, sectorul de securitate şi apărare, dar şi premisele şi perspectivele de reformare a acestuia. Totodată, părţile s-au referit la cele două iniţiative la care Republica Moldova a aderat în cadrul Summit-ului NATO din septembrie 2014 — Iniţiativa de Consolidare a Capacităţilor de Apărare şi Platforma de Interoperabilitate.