Vizita de studiu în România

7 decembrie 2017

Comments are off for this post.
Vizita de studiu în România

Centrul de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova (CID NATO) este o instituţie neguvernamentală, care îşi propune să promoveze în beneficiul public valorile şi principiile euro-atlantice, să sprijine cooperarea dintre Moldova şi Alianţa Nord Atlantică, să implementeze obiectivele şi activităţile stabilite în cadrul instrumentelor de cooperare Moldova – NATO, precum şi să informeze opinia publică în legătură cu aceste aspecte.
Centrului de informare privind NATO de la Chișinău în colaborare cu Ambasada României la Chișinău și Ministerul Apărării Naționale al României organizează o vizită de documentare a unei delegații de jurnaliști din Republica Moldova în România. Scopul acestei vizite este de a informa societatea din prima sursă despre dezvoltarea sectorului de securitate și apărare al României, stat membru NATO și UE: a afla despre opinia cetățenilor față de impactul aderării României la NATO; crearea unei platforme de dialog pentru jurnaliști, pe de o parte, și reprezentanții instituțiilor statului și NATO, pe de altă parte. Perioada propusă pentru desfășurarea activității este: 10 – 16.12.2017.
Itinerar de deplasare: Chișinău – Iași – Bacău – Brașov – București – Constanța – Brăila – Chișinău;

Pentru informație adițională, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail [email protected] sau la nr. de tel.: 079 305 849