Lecţia publică cu genericul “Cooperarea cu NATO în domeniul consolidării securităţii de mediu în Republica Moldova”

27 martie 2015

Comments are off for this post.
Lecţia publică cu genericul “Cooperarea cu NATO în domeniul consolidării securităţii de mediu în Republica Moldova”

Centrul de Informare şi Documentare privind NATO, în cooperare cu Ministerul Apărării al Republicii Moldova, a organizat pe data de 24 martie, 2015, lecţia publică cu genericul “Cooperarea cu NATO în domeniul consolidării securităţii de mediu în Republica Moldova”. Lecţia a fost susţinută de către dna Mariana Grama, colonel, Manager al Proiectului NATO/PpP privind distrugerea pesticidelor, Director Naţional al Proiectului ŞpPS “Substanţe chimice-Moldova” şi al Proiectului “Consolidarea capacităţilor de atenuare a bioriscurilor” .

În cadrul lecţiei publice dna Mariana Grama a abordat următoarele subiecte: Cadrul legal de cooperare a Republicii Moldova cu NATO, Cooperarea cu NATO în domeniul securităţii de mediu, în special în domeniul distrugerii oxidantului rachetar, nimicirea minelor antipersonal, distrugerea pesticidelor şi produselor chimice periculoase în Republica Moldova, precum şi consolidarea capacităţilor naţionale de atenuare a riscurilor biologice în Republica Moldova.

Dna Mariana Grama a menţionat că implementarea strategiilor naţionale şi politicilor în domeniul mediului, sănătăţii publice, drepturile omului, dezvoltării agriculturii ecologice se face prin reducerea impactului direct şi indirect al deşeurilor de pesticide asupra factorilor de mediu, gradului de sănătate, etc. De asemenea, în urma reducerii expunerii directe a populaţiei la efectele negative ale celor 3245 tone de deşeuri din 424 depozite de pe întreg teritoriul al RM, a avut loc creşterea indicelor demografici cu 0,4% în decurs de un an. Consolidarea securităţii poate avea loc doar prin îmbinarea factorului politic, economic, militar, uman şi de mediu.

Participanţii la eveniment au discutat în sesiunea de intrebari și răspunsuri despre cultura de reutilizare a deşeurilor, despre beneficiile incineratorului de deşeuri, incinerarea substanţelor chimice, pesticidelor din cadrul uzinelor de pe teritoriul RM.

Pentru detalii suplimentare cu privire la proiectele și activitatatea de diplomație publică a CID NATO, vă rugăm să ne contactați la adresa electronică info@infocenter.md sau la numărul de telefon +37322 577 824